 |
 |
|
Sinaxar 23 Februarie
"Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui."
(Psalm 67, 36) În această lună, ziua a douăzeci ÅŸi treia pomenirea sfântului sfinÅ£itului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.  Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a născut în sec. I ÅŸi a trăit în Smirna - Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă ÅŸi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunÅ£at la toate bunurile sale ÅŸi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii ÅŸi infirmii. El se simÅ£ea sufleteÅŸte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinÅ£ându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoÅ£ie.Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme ÅŸi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.
Cu puÅ£in înainte de a muri, Sf. Bucolus ÅŸi-a exprimat dorinÅ£a ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinÅ£it episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.
Sf. Policarp ÅŸi-a condus turma cu râvnă apostolică ÅŸi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul "Purtătorul de Dumnezeu" (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste ÅŸi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aÅŸtepta execuÅ£ia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aÅŸa cum piloÅ£ii au nevoie de vânt ÅŸi marinarii în furtună caută un port."
Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuÅ£ie împotriva creÅŸtinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, "tatăl tuturor creÅŸtinilor" ÅŸi "ademenitorul întregii Asii". În acest timp, la rugăminÅ£ile credincioÅŸilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaÅ£ii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat ÅŸi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.
SuferinÅ£ele ÅŸi moartea sa sunt prezentate în "Epistola CreÅŸtinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creÅŸtine.
La judecată, Sf. Policarp ÅŸi-a mărturisit cu hotărâre credinÅ£a în Hristos ÅŸi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aÅŸa că îl pot lega doar cu niÅŸte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-ÅŸi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. CreÅŸtinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.
Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează ÅŸi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICÄ‚ (V, 20):
"Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica", îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, "dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a ÅŸezut ÅŸi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţiÅŸarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan ÅŸi cum povestea el însuÅŸi ceea ce auzea de la alÅ£i mărturisitori ai Domnului despre viaÅ£a, învăţăturile ÅŸi minunile Sale".
"Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenÅ£ie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faÅ£a lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt ÅŸi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat ÅŸi ÅŸi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!"
În timpul vieÅ£ii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obÅŸtea sa ÅŸi către alÅ£i oameni, dintre care singura care a supravieÅ£uit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinÅ£a Filipenilor de a primi niÅŸte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioÅŸilor părinÅ£ilor noÅŸtri: Ioan, Moise, Antioh ÅŸi Antonin.
Dintre aceÅŸtia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihăstrea în muntele ce este aproape de satul Targala ÅŸi a fost vreme îndelungată ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (căci se afla spre partea crivăţului), a petrecut acolo douăzeci ÅŸi cinci de ani, fără de acoperământ. Hrana lui era pâinea ÅŸi sarea, iar haina o avea din păr de capră. Trupul îi era înfăşurat cu grele lanÅ£uri, de care fiind îngreunat, ÅŸi ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodată să primească mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire pătimirii sale. Pentru aceasta ÅŸi migdalul pe care-l sădise un prieten al lui, lângă locul unde stătea ÅŸi care cu vremea se făcuse copac ÅŸi da multă umbră a poruncit de s-a tăiat, ca să nu aibă nici o mângâiere de umbră. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat către Domnul.
Tot astfel fericitul Moise, urmând vieÅ£ii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, ÅŸi acolo se nevoia cu sihăstreÅŸti osteneli. Iar fericitul Antioh, deÅŸi era bătrân cu vârsta, cu mari nevoinÅ£e se ostenea. În sfârÅŸit de trei ori fericitul Antonin, bătrân fiind, totuÅŸi ÅŸi-a făcut un mic ocol într-un loc prea pustiu, ÅŸi se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; căci avea aceeaÅŸi hrană cu cei tineri, adică pâine ÅŸi sare; întrebuinÅ£ând aceeaÅŸi băutură, adică apă, aceeaÅŸi haină de păr ÅŸi aceleaÅŸi privegheri ÅŸi rugăciuni, ca ÅŸi cei tineri. Åži ca să grăim pe scurt, aceÅŸti patru cuvioÅŸi se aflau pururea întru osteneli toată ziua ÅŸi toată noaptea, ÅŸi n-au împuÅ£inat răbdarea ÅŸi bărbăţia lor, nici îndelungata vreme a sihăstriei, nici bătrâneÅ£ile, nici neputinÅ£a firii; căci aveau în inima lor dumnezeiască dragoste ÅŸi osârdie ca să se ostenească ÅŸi să se nevoiască pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevoinÅ£e petrecându-ÅŸi viaÅ£a, în pace ÅŸi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârÅŸit.
Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioÅŸenie, blândeÅ£e, înÅ£elepciune ÅŸi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Cu pace mă voi culca ÅŸi voi adormi" (Psalm 4, 8).
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Clement, care de sabie s-a săvârÅŸit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniÅ£e Tea, care de sabie s-a săvârÅŸit.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioÅŸilor părinÅ£ilor noÅŸtri Zevina, Polihroniu, Moise ÅŸi Damian.
Dintre aceÅŸtia dumnezeiescul Zevina ÅŸi-a făcut o chilie pe un vârf de munte, în care s-a ostenit cu sihăstreÅŸti nevoinÅ£e, până la bătrâneÅ£e. El a covârÅŸit pe toÅ£i cuvioÅŸii acelei vremi, prin răbdarea pe care o avea la sfânta rugăciune. Astfel când a ajuns cu totul slăbit de bătrâneÅ£e de nu mai putea sta drept la rugăciune, se sprijinea pe toiagul său. Åži aÅŸa minunat ÅŸi cu plăcere vieÅ£uind lui Dumnezeu, s-a mutat din acestea de aici.
Iar dumnezeiescul Polihroniu, ucenic al acestuia fiind, atât de mult a urmat bunătăţilor învăţătorului său ÅŸi a întipărit întru sine caracterul acestuia, încât nici pecetea inelului pe ceară nu se tipăreÅŸte aÅŸa de curat, căci tot o astfel de necontenită stăruinţă avea ÅŸi el la rugăciune. El nu a voit însă să poarte lanÅ£uri asupra trupului său, pentru ca nu cumva vreunii din cei neîntăriÅ£i în credinţă, să fie prin aceasta clintiÅ£i din credinţă. Ci, purtând pe umeri o rădăcină de stejar prea grea, care nu putea fi miÅŸcată cu amândouă mâinile, îÅŸi îngreuia trupul ÅŸi când venea cineva de bătea în uÅŸa lui, el ascundea această rădăcină. Din acest fel de nevoinÅ£e a înflorit în sufletul lui ÅŸi dumnezeiescul dar al minunilor. Åži multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul.
Iar ucenicii săi, Moise, adică, a rămas în chilia dumnezeiescului Polihroniu până la sfârÅŸitul vieÅ£ii sale, ca unul care adunase în sufletul său toată bunătatea aceluia, în timp ce Damian s-a dus într-un sat ce era în apropiere, numit Niera, ÅŸi aflând aproape de sat o chilioară ÅŸi locuind într-însa, petrecea aici acelaÅŸi fel de viaţă ca ÅŸi dascălul său Polihroniu, încât cei ce cunoÅŸteau bine pe amândoi, văzându-l pe acesta putea crede că văd sufletul marelui Polihroniu, în alt trup. Căci în amândoi strălucea aceeaÅŸi nerăutate, aceeaÅŸi blândeÅ£e ÅŸi smerenie, îndulcire în cuvânt, veghere sufletească, cugetare de Dumnezeu, osteneală ÅŸi priveghere ÅŸi hrană ÅŸi neiubire de agoniseală. AÅŸa de mare folos au cules ucenicii aceÅŸtia din împreună-vieÅ£uirea cu Polihroniu.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului noului mucenic Damian.
Acest cuvios nou mucenic mai înainte s-a nevoit în sfânta Mănăstire Filoteu din Muntele Athos, apoi a mărturisit în Larisa, la anul 1568 ÅŸi care prin sugrumare s-a săvârÅŸit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Damian, care a sihăstrit în sfânta Mănăstire a Esfigmenului, din Muntele Athos, ÅŸi care în pace s-a săvârÅŸit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieÅŸte-ne ÅŸi ne mântuieÅŸte pe noi. Amin.
|